Tabăra Floriștilor – Demonstrație florală & Workshop

de | oct. 19, 2023 | Cursuri | 0 comentarii

În perioada 16 – 17 octombrie a avut loc evenimentul Tabăra floriștilor – Demonstrație florală  & Workshop, organizat de Filomena Flower School, la Sala de Evenimente Baciu, Fundu Moldovei.

Filomena Flower School este o școală de artă florală, creată în primul rând din pasiune și respect pentru pentru meseria de florist și oferă tuturor celor care își doresc să pășească în lumea frumoasă și complexă a floristicii oportunitatea de a se forma în cadrul unui Curs de Bază.

Cursul are ca principal obiectiv formarea completă a floriștilor și se adresează tuturor categoriilor de persoane dornice de evoluție profesională – de la începători, intermediari sau avansați  – și este structurat in 4 module a cate 4 zile intensiv, teorie și practică.

Modulul I : Cunoștințe de baza ale meseriei. Studiu stiluri decorative, forme si culoare.

Modulul II : Compoziții decorative pe structuri. Decorațiuni florale funerare.

Modulul III : Decorațiuni florale pentru nuntă

Modulul IV: Proiectare și execuție „Grand Design”

La finalul cursului se va susține un examen teoretic, grafic si practice și vei obține diploma certificata de Florar Decorator.

Tabăra Floriștilor, organizată de Filomena Flower School a conținut un mixt foarte interesant de activități destinate tuturor celor care își doresc să descopere tehnicile și secretele din spatele unui aranjament floral sau a unui buchet de flori.

Demonstrația florală

În prima zi am asistat la o demonstrație florală susținută de opt elevi absolvenți ai școlii, unde aceștia au avut oportunitatea de a-și demonstra talentul și cunoștințele în materie de floristică,  creând aranjamente și buchete spectaculoase – fiecare exprimându-și propria viziune asupra florilor. Fiind un eveniment dedicat compozițiilor florale comerciale, floriștii au avut posibilitatea de a explica ce presupune un produs comercial din perspectivă personală, în funcție de domeniul său de activitate – florărie sau atelier de creație florală. A fost un mixt interesant de viziuni și abordări, un avantaj major pentru cei care au asistat la demonstrație deoarece au avut ocazia să interacționeze cu o diversitate foarte mare de tehnici florale.

Desigur că, pe lângă toate acestea, școala și-a dorit foarte mult să prezinte și să promoveze modele de floriști care împart aceleași interese – educație, sustenabilitate și sprijin, care fac parte dintr-o comunitate artistică, cu idei fresh și inovatoare în materie de floristică.

Workshop de buchete și aranjamente florale

A doua zi, în cadrul workshopului de buchete și aranjamente florale, toți cei înscriși au avut posibilitatea de a crea, sub îndrumarea absolvenților școlii, buchete comerciale pe structură decorativă, coronițe pentru casă și diverse variante de ambalare comercială a buchetelor florale.

Partea interesantă a acestei tabere a fost faptul că absolut toți participanții au avut acces, în mod gratuit, la expoziția celor 17 lucrări de Grand Design și buchete, realizate de elevii școlii pentru susținerea examenului la Cursul de bază.

Noi am avut oportunitatea să fim prezenți la demonstrația florală prin prezența floristului principal al Atelierului Firfior – Andreea Gavriluță, cea care a prezentat cinci lucrări diverse inspirate din natură, cu materiale simple și cu un grad de dificultate ușor spre mediu.

  • Buchet de flori creat pe structură din lut
  • Buchet de flori creat pe structură din crengi
  • Aranjament floral minimalist pe bază de lemn
  • Bulbi decorativi, cu plante
  • Coroniță decorativă pe bază din lut
  • Aranjament floral de mari dimensiuni, în vază ceramică

Demonstrația florală a fost susținută alături de alți șapte colegi și elevi ai școlii de floristică și am reușit altfel să aducem în fața publicului 45 de buchete și aranjamente florale, care au conținut foarte multe tehnici și indicii despre realizarea unor produse fabuloase.

Floriștii din comunitatea creativă Filomena Flower School, alături de care am susținut această demonstrație florală, sunt:

Maria BuneaAtelierul de flori by Maria Bunea, Târgu Mureș

Tiberiu Vig Florăria TIKA Jibou

Georgeta BostinaFlorăria Cos, Drobeta Turnu-Severin

Bianca MoldovanFlorăria Casa Florilor, Blaj

Valeria Pop  – Atelier Belle Fleur, Sibiu

Luminița FloreaAtelier Podoaba, Bacău

Laura Lupșe  – Florăria Laura, Baia Mare

Acest eveniment a fost organizat în parteneriat cu Sala de Evenimente La Baciu și Celoplast.

Mulțumesc Brisc Filomena și Ionela Sinmihăian pentru oportunitatea de a ne dezvolta creativitatea în acest domeniu surprinzător.

Cu drag de oameni și frumos,

Un florist creativ,

Andreea

0 Comentarii